Foame permanentă, pofte și oboseală: efecte negative ale nivelului crescut de glucoză
Află care sunt top 3 efecte negative ale nivelului crescut de glucoză și cum poți depăși rapid aceste stări neplăcute.
❌Foamea permanentă
Vârfurile de glucoză au ca și rezultat un ciclu continuu de foame!
Starea de foame permanentă este un simptom al nivelurilor ridicate de insulină.
Când există multă insulină în corp, datorată unor ani de zile de oscilații glicemice, prin creșteri mari ale nivelului de glucoză din sânge, urmate de scăderi bruște, hormonii ”o iau razna”!
Leptina, hormonul care îți spune că ești sătul/ă și că este cazul să te oprești din mâncat, are semnalul blocat, în timp ce grelina, supranumită hormonul foamei, preia conducerea și cere de mâncare.
Chiar dacă în organism există multe rezerve de grăsime, cu suficientă energie disponibilă, corpul spune că are nevoie de mai multă energie din mâncare – de aici rezultă o foame permanentă a organismului.
Pentru că mănânci atunci când nu ți-e foame, aceste vârfuri glicemice apar din nou, iar pancreasul secretă insulina, care depozitează excesul de glucoză sub formă de grăsime, și mai departe amplifică efectul grelinei, adică crește senzația de foame.
Cu cât ai mai multe kilograme în plus, cu atât îți va fi mai foame!
Rezolvarea problemei nu constă în diete hipocalorice, înfometare sau diverse ”poțiuni magice”, soluția constă în aplatizarea curbei glucozei care se traduce în scăderea nivelurilor de insulină și pune punct procesului de depozitare a energiei sub formă de grăsime.
❌Poftele puternice
După un vârf glicemic, nivelul de zahăr din sânge scade și atunci apar dorințe intense pentru surse rapide de energie, cum ar fi dulciurile sau produsele foarte calorice.
O scădere a glucozei din sânge, chiar și o reducere modestă de 20 mg/dl, care este mai mică decât reducerea bruscă cu 30 mg/dl care are loc după un vârf glicemic – te face să tânjești după alimente bogate în calorii (dulciuri, chipsuri, grisine, fast-food).
Glicemia scade după fiecare masă, și se prăbușește după fiecare vârf glicemic.
Cu cât un vârf glicemic este mai mare cu atât mai bruscă va fi scăderea ulterioară a nivelului de glucoză din sânge.
Acesta este un lucru bun pentru că insulina își face treaba, depozitează excesul de glucoză în mușchi și în ficat sub formă de glicogen și în celulele adipoase sub formă de grăsime.
Dar în urma acestor scăderi bruște, apar acele pofte de nestăpânit de ciocolată, pizza sau cartofi prăjiți.
❌Oboseală cronică
Nivelurile ridicate de zahăr din sânge necesită ca organismul să lucreze mai intens pentru a-l echilibra, ceea ce poate duce la o senzație de oboseală constantă.
Organismul tău se simte cel mai bine atunci când are toți parametrii în normă: o temperatură normală, un ritm cardiac normal, un nivel optim de oxigen sau un nivel constant al glucozei în sânge.
Atunci când ceva nu este în normă, organismul își concentrează majoritatea resurselor să revină la acei parametrii.
Același lucru se întâmplă și atunci când pe parcursul unei zile organismul tău se străduie după fiecare masă săracă în fibre sau după orice gustare plină de carbohidrați simpli să revină la starea bazală.
Toate aceste eforturi constante ale organismului de a reveni la un nivel normal al glucozei în sânge au ca efect un consum crescut de energie din partea celulelor.
Acest efort al organismului de a reveni la starea bazală are ca simptom oboseala constantă pe care o simți la primele ore ale dimineții sau pe parcursul zilei.
Alte simptome pe care le poți resimți atunci când ai vârfuri glicemice sunt: probleme cu somnul, un sistem imunitar scăzut, bufeuri și transpirații nocturne, migrene, probleme cu memoria și senzație de gândire încețoșată.
4 sfaturi practice despre cum să gestionezi aceste simptome neplăcute:
👉 începe fiecare masă cu alimente bogate în fibre;
👉 adăugă aperitive verzi pe masă;
👉 optează pentru un mic dejun sărat, bogat în proteine, grăsimi sănătoase și fibre;
👉 alocă 10 minute pentru mișcare după fiecare masă;
Poți să echilibrezi nivelurile de zahăr din sânge prin schimbări simple dar eficiente!
Poți urma un model alimentar precum dieta mediteraneană cu mese savuroase care reduc frecvența vârfurilor glicemice!
Alte articole pe aceeași temă
Fazele procesului de slăbire
Pentru o înțelegere cât mai clară ale acestor faze ale procesului de slăbire, relatez o traiectorie, des întâlnită la clienții care ajung la...
Top 5 fructe de neratat în această vară
Vara este anotimpul perfect în care poți să te bucuri de o varietate de fructe delicioase și nutritive. Pe lângă că sunt răcoritoare și îți satisfac...
Poftă sau compulsie?
Poftă sau compulsie? Zilele trecute am pus o întrebare pe grupul de Facebook legată de provocările din alimentație și aproape toate răspunsurile au...
Legătura între microbiom, greutate și starea de sănătate generală
Microbiomul, acele bacteriile bune sau mai puțin bune care se află în intestinul tău, îți afectează viața, sănătatea, emoțiile și greutatea....
Top 3 diete în trend …
Dacă mă citești de ceva timp știi că nu am afinitate pentru dietele la modă! În acest email vreau să subliniez câteva caracteristici și...
Caloriile au dată de expirare
Ce simplu ar fi dacă prin respectarea unui anumit număr de calorii te-ai bucura de o sănătate de fier, de un corp frumos și de un nivel de energie...
9 trucuri ca să te bucuri de preparate tradiționale fără kg în plus
Profit de acest moment să-ți reamintesc câteva reguli esențiale ca să te bucuri de rețetele preferate fără să îți afectezi silueta sau starea de...
Cum aplici regula de 80/20 în nutritie
Dacă te-ai întrebat cum să fii sănătos dar în același timp să te bucuri și de preparate delicioase, am o formulă exactă pentru tine! REGULA...
Te afli într-un Rollercoaster al glucozei în sânge?
Cum îți dai seama dacă te afli într-un Rollercoaster al glucozei în sânge? Unul dintre cele 3 motive pentru care femeile din comunitatea Lifestyle...
Mezelurile – bune sau rele?
Tot trebuie să știi despre mezeluri Majoritatea mezelurilor din magazine conțin un număr mare de aditivi alimentari, conservanți, grăsimi saturate...