Timp de citit: 3 minute

Dacă ești consumator de Fast-Food, citește până la final!

Hot Dog-ul de la colț pe care îl cumperi în drum spre locul de muncă, shaorma rapidă din pauza de masă, pizza cu prietenii după o zi grea de muncă și lista poate continua.

Toate aceste preparate fast food sunt la îndemâna ta peste tot!

Le găsești la fiecare colț sau la un click distanță!

Ți se livrează foarte rapid la ușă de o mulțime de firme de curierat, sunt destul de ieftine comparativ cu o masă la restaurant și în majoritatea cazurilor sunt foarte bune la gust.

„Avantajele” mâncării Fast-Food!

Dar de ce fac parte din produsele pe care ar fi necesar să le evităm dacă visăm la un corp frumos și la o sănătate de fier?

O să încep pledoaria anti produse fast food de la numărul de calorii.

Din fericire toate restaurantele și localurile de tip fast food au obligația de a afișa pe eticheta produselor și numărul de calorii și de nutrienți.

Dacă ai avut curiozitatea de a te uita pe etichetă cu siguranță te-ai speriat de numărul mare de calorii pe care le-ai văzut pe etichetă.

Îți voi arăta câte calorii ”aduni” dacă consumi un burger simplu cu o porție mare de cartofi prăjiți și un sos de ketchup. Cu siguranță o mulțime de persoane mănâncă mai mult decât atât în momentul în care merg la un astfel de fast food, dar hai să îți arăt calculul pentru aceste 3 produse:

Un hamburger (100g/bucată) + cartofi prăjiți (150g/porție) + un sos de ketchup au un număr de 704 calorii.

Sunt multe calorii având în vedere că această porție de mâncare nu are un gramaj mare (250 grame), și e posibil ca într-un timp destul de scurt să ți se facă foame din nou.

În plus carbohidrații simpli și aditivii prezenți în aceste preparate au ca rezultat o creștere mare a glicemiei, care va avea ca și rezultat o stare puternică de foame în momentul în care glucoza din sânge va fi reglată brusc cu ajutorul insulinei.

Toate aceste produse au o listă de ingrediente care nu aduc beneficii pentru sănătate, pe lângă cantități mari de grăsimi saturate, grăsimi trans și carbohidrați simpli, conțin o mulțime de E-uri, aditivi și potențiatori de aromă!

Studiu – consumul de fast-food îngrașă.

Vreau să îți prezint rezultatele unui studiu de cohortă foarte interesant care face legătura între greutatea în exces și consumul frecvent de produse de tip fast food sau de mâncare comandată.

Studiul a examinat pe o perioadă de 3 ani, dacă consumul constant de produse de tip fast food vs limitarea sau excluderea produselor de tip fast-food, ori de mâncare comandată este asociată cu schimbarea greutății.

Rezultatele au concluzionat faptul că: scăderea sau limitarea consumului de mese de tip fast-food sau mâncare comandată pe o perioadă de 3 ani, în special în rândul consumatorilor care consumau frecvent fast food, a fost asociată cu pierderea în greutate și poate fi o abordare eficientă pentru scăderea în greutate.

limitarea consumului de fast food

*Hodge RA, Um CY, McCullough ML, Fan Q, Chantaprasopsuk S, Deubler E, Rees-Punia E, Patel AV. Consistent and changing consumption of fast-food and full-service meals and 3-year weight change in a large population cohort study. Am J Clin Nutr. 2023 Feb;117(2):392-401. doi: 10.1016/j.ajcnut.2022.12.006. Epub 2022 Dec 23. PMID: 36811570.

Nu îți sugerez să renunți total la consumul de produse fast food din comerț, dar te rog să ai mare grijă la cât de des consumi aceste tipuri de produse. Cel mai bine este să le consumi ocazional sau foarte rar și să alegi cu mare atenție furnizorul de astfel de produse.

Asigură-te că folosesc produse de calitate și că respectă normele igienico-sanitare!

Dar ce faci dacă ești obișnuit să mănânci de câteva ori pe săptămâna astfel de produse?

Varianta este foarte simplă, înveți să le gătești în casă, respectând câteva reguli sănătoase!

Găsești astfel de rețete sănătoase de produse ”fast-food” care nu îți vor afecta sănătatea și silueta în acest produs nutrițional ce te ajută să îți schimbi obiceiurile alimentare!

Alte articole pe aceeași temă

3 rețete rapide cu dovleac plăcintar

3 rețete rapide cu dovleac plăcintar

În această toamna dovleacul plăcintar nu trebuie să lipsească din alimentația ta! Îți ofer 3 rețete ușoare și gustoase pe care le poți face chiar...

Alimentația nu e suficientă!

Alimentația nu e suficientă!

Alimentația nu e suficientă! Un stil de viață sănătos nu înseamnă doar o dietă echilibrată. Medicina stilului de viață sau conceptul de Lifestyle...