Sucurile – cea mai scurtă cale către Diabet și Obezitate
Rafturile magazinelor cu o ofertă vastă de sortimente de sucuri, reclamele publicitare care te inundă cu mesaje de marketing, unde cele mai cunoscute vedete cu o siluetă de invidiat consumă cu zâmbetul pe buze aceste produse și prețul foarte mic de pe raft, au ca rezultutat un consum crescut al acestor băuturi răcoritoare, pentru că sunt ieftine, la îndemână, dulci și în special ”la modă”.
Dar ceea ce se ascunde în spatele acestor băuturi sunt cantități mari de zahăr rafinat și alte substanțe care afectează tot organismul, nu doar silueta.
Conform unei meta-analize a 88 de studii medicale: ”Effects of Soft Drink Consumption on Nutrition and Health: A Systematic Review and Meta-Analysis” condusă de doctorii Lenny R. Vartanian, Marlene B. Schwartz și Kelly D. Brownell și publicată în Aprilie 2007 în Jurnalul American de Sănătate Publică, s-a analizat legătura între consumul de băuturi dulci (sucuri carbogazoase și necarbogazoase) și apariția bolilor cronice.
S-a descoperit o legătură clară între consumul de sucuri și depășirea necesarului caloric și kilogramele în plus. Consumul ridicat de sucuri a fost asociat cu un risc crescut de dezvoltare a unor boli ca diabet sau obezitate.

*Vartanian LR, Schwartz MB, Brownell KD. Effects of soft drink consumption on nutrition and health: a systematic review and meta-analysis. Am J Public Health. 2007 Apr;97(4):667-75. doi: 10.2105/AJPH.2005.083782. Epub 2007 Feb 28. PMID: 17329656; PMCID: PMC1829363.
Un pahar de suc de 250 ml din comerț, conține 6 lingurițe de zahăr, adică aproape 30 de grame de zahăr adăugat, iar doza zilnică recomandată este de 3-5 lingurițe!
Conținutul crescut de zahăr determină creșterea glicemiei și o secreție mare de insulină, care este un hormon responsabil de transformarea excesului de glucoză din sânge în celule adipoase. Insulina are un rol de lipogeneză, adică transformă surplusul de calorii din glucide, în grăsime. Cu cât avem mai multă insulină eliberată în sânge cu atât mai multă glucoză va fi transformată în țesut adipos. Pentru a evita acest proces de transformare a glucozei în grăsime, trebuie să avem grijă la creșterile și oscilațiile bruște ale glicemiei.
Glicemia crește brusc când consumăm glucide simple (zahăr, miere, făină albă, etc.,).
Nivelul de glucoză din sânge este influențat de indicele glicemic al fiecărui produs consumat.
Răspunsul glicemic (cât crește glicemia și câtă insulină este eliberată în sânge) în momentul în care se consumă glucide depinde de mai mulți factori: indicele glicemic al produsului, forma alimentului (solid sau lichid), momentul din zi în care sunt consumate, prezența fibrelor, proteinelor și a lipidelor.

Creșterea uriașă a incidenței obezității din ultimii ani este atribuită în mare parte consumului de sucuri dulci carbogazoase și necarbogazoase.
Cum menționam și mai devreme, un consum maxim zilnic de zahăr, care nu are riscuri asupra stării de sănătate a unui adult normoponderal este de 3-5 lingurițe, echivalent a 25 de grame. Orice cantitate de glucide care depășește această cantitate, și nu este consumată prin mișcare fizică, va fi transformată în grăsime sub acțiunea insulinei și depusă în organism ca rezervă de energie sub forma celulelor adipoase.
Care sunt alternativele la consumul acestor sucuri foarte dulci?
Există 3 variante acceptate, iar a 4-a este câștigătoare! Voi începe enumerarea alternativelor de la varianta cea mai puțin recomandată până la cea mai sănătoasă:
O primă variantă ar fi să alegem sucurile cu zero zahăr sau varianta light, dar ele vin la pachet cu diverși îndulcitori sintetici, aditivi, E-uri.
Vezi aici cum arată o etichetă a unui astfel de suc. Te rog să te gândești de două ori înainte de a face un obicei din a consuma astfel de produse dacă ții la sănătatea și la silueta ta!

O altă variantă este sucul de fructe stoarse, adică sucul fructului este separat de pulpă și rezultă doar zeama fructului. Este o variantă net superioară sucurilor carbogazoase sau necarbogazoase, cu sau fără zahăr, dar trebuie reținut faptul că sucul rezultă dintr-o cantitate mare de fructe și un pahar din fructe stoarse conține multă fructoză (zahărul natural din fructe). Fructoza din fructe nu are un indice glicemic la fel de ridicat precum glucoza, dar aceasta este metabolizată de ficat. De reținut faptul că enzimele hepatice au o capacitate limitată la 10-15 g de fructoză/zi, tot ce depășește această cantitate, va fi transformat în grăsime. Ca și reper, un suc stors din 3 portocale de dimensiune medie depășește doza zilnică maximă recomandată pentru consumul de fructoză.
Cea mai bună variantă de sucuri sănătoase care nu îngrașă dacă sunt consumate moderat, sunt sucurile sub formă de smoothie, acele sucuri care se fac în blender și conțin și pulpa fructului. Fibrele conținute în pulpa fructelor încetinesc și limitează absorbția fructozei și transformarea surplusului în grăsime.
Am notat cele 3 variante, iar varianta câștigătoare este evitarea pe cât posibil a sucurilor când se dorește pierderea kilogramelor în plus și în schimb consumarea a 2-3 fructe întregi/zi (maxim 10-15 g de fructoză/zi).
În momentul în care caloriile ”se beau” sub formă lichidă, creierul nu percepe lichidul ca fiind mâncare. Lichidele nu oferă sațietate și în plus se pot consuma într-o cantitate mult mai mare decât dacă acele fructe ar fi mestecate.

Din acest tabel vedem următoarele:
1. Calorii puține dar efecte negative asupra sănătății, 0 nutrienți;
2. Calorii multe, dar avem aport de fibre, nutrienți și vitamine;
3. Calorii multe, efecte negative asupra sănătății, 0 nutrienți;
Indiferent de tipul de suc pe care alegi să îl consumi, ar fi bine să ții cont de toate aspectele, pornind de la numărul de calorii și la modul în care acest tip de băutură afectează silueta până la impactul acestuia în timp asupra stării de sănătate.
Prin tot ce am scris aici nu vreau să te conving să renunți total la consumul acestor tipuri de băuturi, dar propun un consum ocazional și moderat, de sărbători sau la anumite evenimente speciale.
Alte articole pe aceeași temă
Medicina Stilului de Viață: despre prevenție, remisie și renumitele ”Blue Zones”
Medicina Stilului de Viață: despre prevenție, remisie și renumitele ”Blue Zones” Medicina Stilului de Viață (Lifestyle Medicine) reprezintă o...
Psihiatria medicinei stilului de viață – o abordare în ameliorarea simptomelor de dezechilibru emoțional și psihologic
Psihiatria medicinei stilului de viață - o abordare în ameliorarea simptomelor de dezechilibru emoțional și psihologic. Simptomele care stau la baza...
Strategii de implementare a obiceiurilor pozitive
În acest articol îți prezint câteva strategii de implementare a obiceiurilor pozitive în viața ta, pe care le poți aplica imediat după ce citești...
Află de ce alegi inconștient să consumi produse procesate
Oare este alegerea ta conștientă? Sau .... ..... ești manipulat, dependent, ori ai deprins obiceiuri greșite de-a lungul timpului? Iată câteva...
Efectele nocive ale dietelor stricte asupra organismului și-al corpului tău
Mirajul scurtăturilor – vine la pachet cu ”reparații” pe termen lung! O soluție rapidă care îți promite că vei slăbi 5, 10 sau chiar mai multe...
3 avantaje ale gătirii fără ulei
Mai puține calorii Uleiul este o sursă de calorii (100 g de ulei reprezintă aproximativ 900 de kcal). Reducerea și evitarea acestuia în alimentație...
Ce au în comun majoritatea dietelor
Încă ții diete stricte? Te înfometezi? Și nu vezi numărul dorit pe cântar? Atunci poate a sosit momentul să schimbi strategia! Ce au în comun...
Top 5 metode de reducere a nivelului de stres și de cortizol
Cortizolul, hormonul 😣stresului, poate influența creșterea în greutate prin mai multe mecanisme. În momentele de stres, cortizolul stimulează pofta...
(Ep.2) Cum menții un stil de viață echilibrat și cum găsești motivația reală
Sper că ai făcut lista cu motivele care te ajută să îți menții un stil de viață sănătos și să nu te abați de la drum 😉 Din toate aceste motive doar...
(Ep.1) Cum reușești să-ți menții un stil de viață echilibrat și cum găsești motivația
În acest articol îți voi explica cum am reușit să integrez un stil de viață sănătos pe toate planurile vieții mele și cum poți face și tu același...