Tot trebuie să știi despre mezeluri
Majoritatea mezelurilor din magazine conțin un număr mare de aditivi alimentari, conservanți, grăsimi saturate și o cantitate crescută de sare, iar toate aceste ingrediente au un efect nedorit atât asupra sănătății generale cât și a greutății corporale.
Principalele produse pe care ar fi bine să le ai în vedere sunt: crenvurștii, parizerul, salamul, cârnații, șunca presată.
Un studiu medical care a avut în vedere impactul factorilor de mediu, a microbiotei asupra prevenției cancerului colorectal, prezintă date convingătoare care indică faptul că un consum ridicat de carne roșie și carne procesată (mezeluri) este asociat cu un risc crescut de cancer, în special de cancer colorectal.
Prin urmare, Agenția Internațională pentru Cercetare a Cancerului a clasificat carnea procesată (mezelurile) drept cancerigen pentru oameni. S-a sugerat că mai multe elemente din carnea roșie și procesată au efecte pro-cancer, precum conservanții (nitrați și nitriți), anumiți nutrienți prezenți în carne (fier hem, sulf și grăsimi saturate) și substanțe chimice produse în timpul prelucrării sau gătirii cărnii.

*Song M, Chan AT. Environmental Factors, Gut Microbiota, and Colorectal Cancer Prevention. Clin Gastroenterol Hepatol. 2019 Jan;17(2):275-289. doi: 10.1016/j.cgh.2018.07.012. Epub 2018 Jul 18. PMID: 30031175; PMCID: PMC6314893.
Prin prezentarea acestui studiu nu vreau să te alarmez sau să renunți total la consumul de mezeluri și de carne procesată, ci îmi doresc să fii informat cu privire la impactul negativ pe care îl poate avea consumul excesiv asupra stării tale de sănătate.
Cum poți consuma mezeluri, fără riscuri pentru sănătate sau pentru siluetă?
Îți recomand să alegi mezelurile cu etichetă curată, în general fiecare magazin mare este obligat să ofere o secțiune de tip BIO sau similară care conține mezeluri cu etichete curate.
Este obligatoriu să îți aloci timp să citești aceste etichete pentru a te asigura că ingredientele sunt unele naturale. Îți spun din proprie experiență că există în majoritatea magazinelor opțiuni sănătoase pentru aceste mezeluri, într-adevăr au un preț mai mare decât mezelurile care au o listă întreagă de substanțe pe etichetă, dar având în vedere că în joc se află sănătatea ta și a familiei tale, cred că merită acest efort.
O altă variantă este să ai o sursă sigură de la mici producători locali despre care știi că sunt adepții unor produse ”curate” și naturale, sau dacă ai o gospodărie la sat le poți face chiar tu.
În același timp îți sugerez să limitezi consumul acestor produse la maxim 1-2 zile/săptămână.
Ca și alternative la mezelurile pe care obișnuiești să le mănânci la cină sau la micul dejun, poți opta pentru ton bucăți sau alte tipuri de pește la conservă (pescuit în zone FAO 21-51), fasole roșie, carne gătită (ex. Snițel de pui la cuptor), ouă, brânză sau cașcaval.
Așa arată o etichetă cu aditivi:

Așa arată o etichetă curată:

Alte articole pe aceeași temă
Legătura între microbiom, greutate și starea de sănătate generală
Microbiomul, acele bacteriile bune sau mai puțin bune care se află în intestinul tău, îți afectează viața, sănătatea, emoțiile și greutatea....
Top 3 diete în trend …
Dacă mă citești de ceva timp știi că nu am afinitate pentru dietele la modă! În acest email vreau să subliniez câteva caracteristici și...
Caloriile au dată de expirare
Ce simplu ar fi dacă prin respectarea unui anumit număr de calorii te-ai bucura de o sănătate de fier, de un corp frumos și de un nivel de energie...
Cum aplici regula de 80/20 în nutritie
Dacă te-ai întrebat cum să fii sănătos dar în același timp să te bucuri și de preparate delicioase, am o formulă exactă pentru tine! REGULA...
Foame permanentă, pofte și oboseală
Foame permanentă, pofte și oboseală: efecte negative ale nivelului crescut de glucoză Află care sunt top 3 efecte negative ale nivelului crescut de...
Te afli într-un Rollercoaster al glucozei în sânge?
Cum îți dai seama dacă te afli într-un Rollercoaster al glucozei în sânge? Unul dintre cele 3 motive pentru care femeile din comunitatea Lifestyle...
Cauzele care îți blochează progresul
Care sunt prinicpalele cauze care îți blochează progresul Poate te-ai întrebat de ce, în ciuda eforturilor tale constante de a adopta un stil de...
Deficitul caloric
Cum faci un calcul corect de deficit caloric pentru femei Din acest articol afli cum calculezi un necesar caloric în funcție de obiectivul pe care...
Consumi Fast-Food? Citește până la final!
Dacă ești consumator de Fast-Food, citește până la final! Hot Dog-ul de la colț pe care îl cumperi în drum spre locul de muncă, shaorma rapidă din...
Uite ce trebuie să știi dacă simți că nu ai control asupra alimentației
Uite ce trebuie să știi dacă simți că nu ai control asupra alimentației Cunoști teoria de la A-Z, știi ce înseamnă o alimentație echilibrată, ai...